Nu a fost greu pentru Else Poulsen să găsească sanctuarul LiBEARty. Fiind expert în urşi pe plan internaţional cu un trecut consistent în primate, Else a vizitat Sanctuarul la începutul lunii Iunie. S-a aşezat pe jos şi a încercat să comunice cu Prinţul Charles, demonstrându-i că nu mai are de să se mai teme de oameni. Ca un psihiatru pentru oameni, se aşează şi priveşte urşii, subliniind că nimic nu este întâmplător – totul are o semnificație.
“Au fost multe lucruri care m-au impresionat despre Sanctuarul Urșilor, însă ce m-a impresionat cel mai mult a fost nivelul minunat de angajament şi grijă, întâlnit la toţi angajaţii pe care i-am întâlnit. Îţi dai seama imediat că LiBEARty este bazat pe inegritate și se concentrează exclusiv asupra bunăstării animalelor”, spunea Else, după vizită.
Meseria de creştere a urşilor a început în anii 80
Else a lucrat cu animalele mai mult de 30 de ani. “La începutul anilor 1980, după ce industria energetică a intrat în criză financiară, angajatorul meu a dat şi el faliment împreună cu sute de alte companii, m-am angajat la grădina Zoologică Calgary ca începătoare în meseria de îngrijitor animale. M-am îndrăgostit de munca directă cu animalele sălbatice. Grădinile Zoologice din America de Nord şi-au transformat cuştile în cămine cu habitat natural pentru animalele lor. A fost extrem de interesant iar animalele aveau nevoie de mine, mai ales urşii, care păreau să continue să se plimbe la fel ca în cuşti chiar şi după ce le-am construit cămine mai bune pentru ei. Atunci a început cu adevărat munca mea bazată pe comportamentul şi creşterea urşilor, şi am lucrat ca să dezvolt planuri de recuperare pentru fiecare urs în parte care avea nevoie de ajutor la zoo”, îşi aminteşte Else.
Zâmbiţi vă rog!
Acum, Else lucrează cu grădini zoologice, sanctuare, centre de reabilitare, şi organizaţii pentru bunăstarea animalelor. Deşi munca ei este să comunice direct cu echipa care lucrează cu animalele, pasiunea ei rămâne terapia pentru urşi. Încearcă permanent să înţeleagă comportamentul animalelor, care este destul de asemănător cu cel al oamenilor. Atât de asemănător încât urşii fericiţi de fapt, fac ceea ce fac şi oamenii fericiţi – zâmbesc. ”Da, urşii chiar zâmbesc. De multe ori este dificil de văzut acest zâmbet din cauza nasului mare şi a capului care atârnă peste gurile lor. Urşii zâmbesc — din motive “urseşti” — când sunt autosatisfăcuţi. Am observat zâmbetul urşilor când apar eu sau când îşi fac ei apariţia, este ca un salut, când le dau ospăţul preferat, când se joacă sau când îi privesc pe ceilalţi cum se joacă, sau pur şi simplu când sunt relaxaţi şi stau tolăniţi la soare”, explică Else.
