//Ore practice, printre urși

Ore practice, printre urși

vizita eleviprofi2

Cum trăiesc urșii în mediul lor natural, cum putem să protejăm animalele sălbatice și cum să îi învățăm și pe alții să protejeze natura. Totul, și mult mai mult, a fost cuprins într-o lecție practică la care au participat 20 de elevi brașoveni, dar și 20 de profesori veniți din 7 țări europene.

Elevii au participat pe parcursul anului școlar la lecțiile susținute de membrii AMP privind Protecția și Bunăstarea Animalelor. Lecțiile au ca suport școlar un manual creat de echipa AMP.

Acum au fost încântați să vadă în realitate care sunt necesitățile unui animal sălbatic cum este ursul și să înțeleagă de ce locul animalelor sălbatice este în sălbăticie, nu printre oameni.

La eveniment au participat și profesori din 7 țări europene (Anglia, Slovenia, Cehia, Grecia, Spania, Norvegia, România) veniți să vadă cu ochii lor care este nivelul la care a ajuns România în ceea ce privește Protecția și Bunăstarea Animalelor. Toate acestea în cadrul unui proiect cu bani europeni desfășurat de Școala nr. 5.

“Planeta este a noastră, a tuturor: oameni, animale și plante. Noi nu suntem stăpâni pe ea. Este un ecosistem de care depinde viața noastră, a oamenilor. Astfel de lucruri încercăm să-i învățăm pe toți copiii care participă la orele susținute de noi, dar și pe cei care vizitează sanctuarul”, susține Cristina Lapis, președinta Asociației "Milioane de Prieteni".

Este pentru prima dată când într-o unitate de învățământ din România se susțin ore permanente pe parcursul unui întreg an școlar, privind bunăstarea animalelor.

Asociația desfășoară întregul proiect de educație pe propria cheltuială, fără a avea suport financiar din alte surse.