Cucuveaua lui Moș Crăciun

bufnita

Bufniţele au început “să pice”, în luna martie, precum perele toamna. Asociația „Milioane de Prieteni” a gestionat trei cazuri de bufnițe rănite sau bolnave, din cauze virale. Cea mai frumoasă poveste este a unui pui care – nimeni nu știe cum – a aterizat în coșul de fum al unei case din Brașov. Bufnițoiul cel mic – care s-a dovedit a fi un pui de cucuvea – a alunecat pe „furnal” și era să aterizeze în vatră, unde-l aștepta un foc molcom. S-a oprit într-un cotlon unde a început să facă scandal, până a fost auzit de stăpânul casei. Acesta s-a chinuit să scoată pasărea iar apoi a sunat la „Milioane de Prieteni”. A scăpat ieftin, puțin perpelit pe aripi. „Era în stare bună. Stătea în picioare și avea poftă de mâncare. Avea pene arse pe anumite porţiuni, mai ales pe vârfuri”, a declarant medicul veterinar Ciprian Cocianu.
După administrarea unui tratament specific, cucuveaua lui Moș Crăciun a fost transportată la Sibiu, de unde a fost preluată de reprezentanții Asociației „Prietenii Berzelor”. Pasărea a fost denumită Bebe Ștrumf, întrucât este hrănită „manual”, ca un bebeluș. „A avut o infecţie şi a fost tratată cu antibiotice. Acum și-a revenit! E tare dulce, îi dăm mâncare cu mîna în cioc și o ținem în brațe. Cred că are toate șansele să zboare”, a declarat Miruna Grițu, președintele „Prietenii Berzelor”.
Cucuvelele, denumite popular și huhurezi de stâncă, sunt păsări de pradă și „lucrează” preponderant în schimbul trei. Pentru a nu le deruta ritmul circadian, în captivitate, ele sunt ținute într-un mediu cu lumină controlată – o cameră cu jaluzele. La toamnă, după ce va câștiga în greutate, „Bebe Ștumf” va fi eliberat în pădure.
Dacă v-a plăcut povestea puiului de cucuvea nu uitați să susțineți activitatea asociației, pentru ca noi să putem salva și mai multe păsări rănite. Pentru mai multe detalii, verificați și „Friends of Storks” Cristian, România, pe Facebook.

2015-03-23T08:24:32+00:0023 mart. 2015|Fără categorie|